Tulburarea Anxioasa

Anxietatea este un fenomen care a fost descris de mii de ani, fiind adând înrădăcinat în natura umană. După Hans Lindell, (citat de Barllow, 2000), anxietatea este umbra inteligenței „Doar omul poate fi fericit, dar numai omul poate fi anxios și îngrijorat. Îmi vine să cred că anxietatea acompaniază intelectul ca și umbra, corpul și cu cât cunoaștem mai mult natura anxietății, cu atât cunoaștem mai mult despre intelect” . În fapt, anxietatea reflectă capabilitatea noastră de a ne adopta și a planifica viitorul (Barlow, 1988).

Secolul XX a fost denumit secolul anxietății din cauza ambiguităților și relativizărilor cu care omul s-a confruntat în viața cotidiană.

„Conform datelor epidemiologice tulburările anxioase luate împreună au o prevalență mai mare în populația generală (în jur de 25%) decât tulburările depresive (17%), lucru care contravine părerii generale precum depresia este liderul necontestat al tulburărilor psihice de care populația are de suferit (Kessler si colab.,1994). Această proporție se menține și când se calculează prevalența tulburărilor anxioase în sectorul de medicină generală (14,8% versus 7,9%) (Puddifoot si colab. 2007). Femeile sunt pe departe cele mai afectate (30,5%) față de bărbați (19,2%). Interesant este că prevalența anxietății este mai mică la bătrâni decât la tineri în populația generală, dar este mai mare

la bătrânii care trăiesc în instituții de profil (Stanley si Beck, 2000). În sectorul de medicină generală doar 50% din cazurile de tulburări anxioase sunt recunoscute ca atare, restul sunt confundate cu tulburări somatice, cu comorbiditățile psihiatrice (de ex. depresia) sau pur și simplu sunt ignorate (Kessler si colab, 2002).” (Radu Vrasti, Măsurarea sănătății mintale, 2008, pg. 1)

„De mii de ani oamenii au gândit că există o relație care pornește de la minte spre cuvinte, acestea fiind o oglindă fidelă a minții noastre, a modului în care este construită mintea noastră. Legătura aceasta poate fi gândită și în sens invers respectiv, limbajul, odată dobândit, poate influența felul în care individul percepe lumea și modul în care vorbește despre ea.” (Radu Vrasti, Ajută-te singur în caz de anxietate socială, 2016, pg. 4)

Astfel că, alcătuirea limbajului stabilește și limitează forma prin care gândim atât despre noi înșine cât și despre lume. Deci, relația rezultată ne poate trimite cu gândul că mintea devine prizoniera limbajului.

Literatura de specialitate, descoperă că, fenomenul anxietății sociale, numit și „rușinea accentuată”, există în societate aproape din toate timpurile, dar în anul 1970, societatea a acordat un interes mai mare vizavid de această temă atunci când psihologul Philip Zimbardo, a decis să realizeze un experiment în 1975, numit „Shyness Clinic”, unde participanții au fost chiar câțiva studenți de la Universitatea Stanford. Prin acel experiment el a demonstrat contrariul prin care această temere nu dispare odată cu înaintarea în vârstă, ci este de fapt o problemă psihologică, pe scară largă, cu efecte grave, fapt ce a condus la căutarea cauzelor și a unui tratament pentru anxietatea socială.

Definițiile sunt de folos pentru că ajută la concentrarea trăsăturilor anxietății sociale ce fac o problematică care conduce la durere și prelungește astfel agonia.

Conform lui, Radu Vrasti, cuvântul „anxietate” provine din latină, din secolul al XIX-lea, ce desemnează o frică sau o amenințare față de ceva general neindetinficat, ce se aseamănă cu grijasau incertitudinea, ce se arată prin semne corporale, ce pot fi des întâlnite, cum ar fi: durerea resimțită în piept, bătăi rapide de inimă, senzație lipsită de aer, ori lipsa de control al întregului corp.

Anxietatea a devenit una dintre cele mai comune afecțiuni psihologice ce prezintă o stare pereptuă de neliniște, de frică nemotivată, de tensiune, ba chiar și atacuri de panică. Totodată, această tulburare psihologică își face simțită prezența prin manifestări clinice ce conduc la un ritm cardiac mărit, respirație rapidă, dureri în piept și tremurat.

Anxietatea nu este o problemă în sine, ea este o emoție de bază pe care mulți dintre noi o testează de multe ori în viață, dar la diverse cote, deoarece mintea ne este „inundată” de îndoieli, presupuneri negative, obsesii, cu privire la evenimente ce nu s-au întâmplat, din viitor.

Stările de anxietate, (numite și frici) constituie o parte normală a vieții umane, ce cuprinde numeroși factori ori situații ce pot conduce la declanșarea stării.

„Definirea anxietăților și temerilor sociale și specificarea tipurilor de comportament care sunt cel mai adecvat clasificate ca patologice sau o „tulburare”, este o întreprindere implicată și adesea nedumeritoare. Definițiile pe care le creăm sunt formate din cercetare și experiență elinică și, într-adevăr, informează cercetările viitoare și intervenția elinică. Institutul Național de Sănătate Mintală (INMH) a inițiat recent proiectul Criterii de Domeniu de Cercetare (RDOC) în efortul de a „dezvolta, în scopuri de cercetare, noi modalități de clasificare a tulburărilor psihice pe baza dimensiunilor comportamentului observabil și a măsurilor nearobiologice (INMH, 2013)”. (Stefan G. Hofmann, Patricia M DiBartolo, Social Anxiety: Clinical, Developmental, and Social Perspectives, 2014, pg. 5)

„Anxietatea este înnăscută în fiziologia umană și asta din motive întemeiate. Psihologia anxietății este relativ simplă. Felul în care percepi, interpretezi și etichetezi oamenii, situațiile, evenimentele și cam toate celelalte lucruri contribuie semnificativ la anxietate.” (Bret A. Moore, Cum să-ți controlezi anxietatea, 2016, pg 13)

În dincționarul de psihologie, anxietatea este definită ca fiind o tulburare a afecttivităţii manifestată prin stări de nelinişte, teamă şi îngrijorare nemotivată, în absenţa unor cauze care să le provoace. Este „teamă fără obiect” spre deosebire de fobie care este „teaamă cu obiect”. Deseori ea se manifestă sub forma unei stăride frică cauzată de o incertitudine în care subiectul are impresia unei nenorociri iminente, careplanează pretutindeni, îl înconjoară, îl pătrunde, dar nu opoate defini şi nici îndepărta. Stările de anxietate sunt însoţite de fenomene organo-funcţionale precum: jenă precordială, palpitaţii, greutate în respiraţie, transpiraţie etc. Psihologia existenţialistă se ocupă mult de această tulburare sau angoasă ca formă foarte accentuată de anxietate întrucât consideră că aceasta este starea permanentă a omului. Ca simptom psihopatologic se întâlneşte în melancolia anxioasă, în nevroza obsesivă, fobie, îndebutul psihozelor sau în afecţiuni endocrine şi cardiace. (Dicționar psihologic Paul Popescu Neveanu, 1978, pg. 47

Anxietatea socială este un termen scurt ce descrie teama, nervozitatea și teama pe care majoritatea oamenilor o experimentează câteodată în relațiile cu ceilalți. Anumite persoane care suferă de anxietate socială spun că sunt timizi și poate că au fost timizi toată viața, dar alții nu sunt timizi și totuși suferă de anxietate socială. Aceaastă tulburare socială îi lovește pe indivizi atunci când cred că ar putea exercita o acțiune jenantă și umilitoare, te face să crezi că alții te vor judeca, fapt ce va inhiba persoana în cauză, după spusele lui Gillian Butler.

„În primul rând, dacă anxietatea socială este normală, atunci nu va dispărea niciodată, orice ai face. Așadar, decât să încerci imposibilul și să cauți un „tratament”, energia este mai bine cheltuită învățând cum să-și reducă aspectele și conssecințele dureroase, astfel încât să nu mai provoace suferință și să interfereze cu viața ta.” (Gillian Butler, Overcoming Social Anxiety and Shyness, 1999, pg. 15)

„Tulburarea de anxietate socială este frica de a fi judecat de către alții, în special în situații sociale.” (Marks și Gerder, 1966)